duminică, 25 martie 2018

Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean - gazda competiției județene „MADE FOR EUROPE” 2018


În data de 23 martie 2018, Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean a fost gazda competiției județene „Made for Europe” 2018. Echipa de juniori EPAS (European Parliament Ambassador Schools) de la Colegiul Național „Petru Rareș” a avut plăcerea de a se ocupa de invitați și de a vizita expoziția cu produsele realizate de școlile din județul Bistrița-Năsăud în cadrul proiectelor europene, în anul școlar 2016-2017. De asemenea, elevii-ambasadori au avut șansa de a disemina programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European”, de a-și prezenta colțul EPAS și de a vorbi despre activitățile pe care le-au desfășurat în cadrul acestui proiect (#EPAmbassadorSchools).
La competiție au participat echipe de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, Colegiul Silvic Transilvania Năsăud, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud, Liceul Teoretic „Solomon Haliță” Sângeorz-Băi, Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu” Salva, dar și de la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean. Produse
Juriul competiției a fost format din:
-          Prof. Daniela Hudrea, Inspector Școlar pentru Proiecte Educaționale;
-          Prof. Enikő Cupșa, director la C.S.E.I. Lacrima Bistrița;
-          Prof. Gabriela Rus, director al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Beclean;
-          Prof. Nelia Nicula, responsabil Comisia pentru Proiecte Europene, C.N. „Petru Rareș” Beclean;
-          Eleva Tintelecan Raluca, din partea Consiliului Elevilor.
Colegiul Național „Petru Rareș” a înscris în competiție două dintre proiectele  eTwinning derulate în anul școlar 2016-2017, obținând premiile I și II la categoria eTwinning, după cum urmează:
-          Premiul I: Proiectul „The swallow is a refugee or an immigrant?”, prezentat de eleva Raluca Săsărman, ambasador-junior EPAS;
-          Premiul al II-lea: Proiectul „Let`s C.R.A.F.T.(create resourceful, amazing, fabulous things)!, prezentat de eleva Timea Budai, ambasador-junior EPAS.
Diseminări ale proiectelor educaționale au fost realizate de: Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița: d-na prof. Ionela Lazea a vorbit despre primul an de proiect Erasmus + Ka219, „Small scientists across Europe”, oferindu-ne idei de activități care pot fi derulate interdisciplinar, dar și o prezentare detaliată a obiectivelor și activităților proiectului implementat de Grădinița nr. 3.
Prof. Emese Cîmpean a prezentat programul Scientix, comunitatea profesorilor de științe din Europa (http://www.scientix.eu/ ). În cadrul acestei prezentări, pe lângă multitudinea de resurse și activități educaționale, dar și oportunități de formare continuă, a fost lansată invitația de a participa la „Say YES to STEM - STEM discovery week” 2018, activitate ce se va desfășura în perioada 23-29 aprilie 2018.
De asemenea, prof. Emese Cîmpean a prezentat activitățile desfășurate de elevii Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean în cadrul săptămânii „All digital week 2018” (19 -25 martie 2018): dezbateri, cursuri online pe Cisco Networking Academy, coding cu Minecraft, simulări IC3, worshopuri, lecții și invitați prin Skype, activități realizate cu sprijinul Fundației EOS România, căreia îi mulțumim pentru tot sprijinul oferit. Activitățile sunt vizibile pe platforma: http://alldigitalweek.eu/
Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean este o instituție care promovează și găzduiește cu drag asemenea evenimente, pentru că școala noastră este un promotor activ al acțiunii eTwinning (ne dorim să obținem și titlul de școală – eTwinning în acest an școlar), mai ales pentru că noi, elevii și dascălii de la Colegiul Național „Petru Rareș” credem în forța transformatoare a exemplelor pozitive și ne implicăm în promovarea acțiunilor care fac din școlile noastre școli cu adevărat europene.























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu